004.0262.276895

În fiecare an în preajma Sărbătorii de Sângiorz, când se spune în popor că poate începe aratul și semănatul, muzeul nostru organizează o expoziție de pluguri, pentru a sublinia importanța acestora în gospodăria țărănească.
Anul acesta, pentru că nu vă putem invita să le vedeți, ca de obicei, în curtea gospodăriei Petrova, vă poftim să fiți părtași la o expoziție virtuală denumită simbolic

“Plugul, temelia identității noastre “

Istoria omului este istoria roții, a carului, a plugului, a potcoavei ș.a. Aratrum-ul primitiv al romanilor, cu plaz, cu brăzdar simetric și cuțit, cu tileguță și tânja a mărit eficiența celor care arau (aratores), dar realiza doar brazde spintecate în două. Plugul din vremea lui Traian (98 – 117) avea coarnele sprijinite pe un cadru cu roți, cu brăzdar de fier, în timp ce geto-dacii au cunoscut doar plugul de lemn.
Saltul la plugul propriu-zis s-a realizat prin adăugarea unui cuțit în fața brăzdarului, care întorcea brazda exclusiv în partea dreaptă. Cu timpul, brăzdarul a fost confecționat din fier și era fixat pe o scândură numită bârsă și de cornul drept de la plug.
Următorul prag calitativ s-a realizat atunci când s-a trecut la plugul schimbător sau umblător, adică pe ambele mâini.
Vitele plugarului antic au fost boul și bivolul, cu vacile lor, iar meșteșugul potcovitului calului s-a descoperit, în Europa, abia din secolul al IX lea.
În Maramureș aratul începea, cu mici particularități, în jurul datei de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, atunci când înfloreau păpădiile, spinii sau când frunza fagului ajungea în vârful vreunui deal. Plugăritul îmbrăca și un aspect național; el fiind practicat cu demnitate, în general, de către români:
“Scârțâitul plugului
Aceea-i horea românului”

“Câți îs domni și cu ciucuri,
Toți trăiesc de pe pluguri!
Câți îs domni și cu nădragi,
Toți trăiesc de pe săraci!”

“Cântă puiul cucului
Pe cornele plugului,
Și pupăza pe tileagă
Strigă boilor să meargă.”

Plugușorul, Udătoriul și Tânjaua sunt obiceiuri care evidențiază vrednicia plugarului. A-ți ara pământul, a-l semăna, a-l lucra, a-i aduna recolta cu propriile mâini, sunt îndeletniciri ancestrale care ne țin aproape de spiritul sacru, fiind bine surprinse și în folclorul local.

“La plugarul harnic, sărăcia se uită pe fereastră
în casă, dar nu cutează a intra.”

“Omul sfințește locul.”
“Ce semeni, aceea culegi.”
“La omul sărac, nici boii nu trag!”
“Omul se cunoaște atunci când prinzi cu el în plug.”

„De unde cătana pleacă
Rămâne casa săleacă…
Eu mă duc, mândră, mă duc
În cătane, nu la plug.
Plugu-n șură-a rugini
Boii-n grajdi mi-or bătrâni”.

text: dr. Ilie Gherheș
foto: Cristian Robescu

#staiacasă
#muzeulvinelatine