004.0262.276895
Evenimentul „Crăciun în Maramureș”, care de 13 ediții aduce pe ulițele din #satuldepedeal cete de colindători, s-a bucurat și în acest an de un real succes datorită gazdelor primitoare, a datinilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă.
Cei care ne-au trecut pragul pentru a vesti Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos au adus bucurie prin glasul colindelor. Mulțumiri Corului Bărbătesc din Finteușu Mare, „Coconii Maramureșului”, „Mugurii Maramureșului” și „Mugureii Maramureșului” din cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, elevilor Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” Maramureș și ai Palatului Copiilor Baia Mare, grupului „Doina Maramureșului”, dar și cetelor de colindători din Baia Sprie, Bicaz, Budești, Călinești, Dumbrăvița, Lăpuș, Groșii Țibleșului, Petrova, Poienile de sub Munte, Rozavlea, Satulung, Săcălășeni, Strâmtura, Șieu și Vișeu de Sus.
Nici meșterii populari nu au fost mai prejos, oferind prin produsele lor o sursă bună de inspirație pentru toți cei care au fost în căutarea cadoului potrivit pentru cei dragi.🪢🧶🪡🧵
Bucatele moroșenești i-au atras prin specificul gastronomic al fiecărei zone etnografice pe cei curioși să le descopere și să le guste.🧀🍖🥩
Culorile mascaților, albul cămeșilor și frumusețea coconilor va rămâne mereu în amintirea tuturor, prin cadrele pe care le-am surprins pentru voi, cu drag.
Alese mulțumiri tuturor celor care au fost alături de noi în organizarea evenimentului:
Consiliul Județean Maramureș, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, precum și gazdelor din gospodăriile tradiționale Băsești, Fărcașa, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Bistra, Petrova și Vișeu de Sus.
Maramureșul are cele mai frumoase tradiții și obiceiuri, iar noi suntem datori să le prețuim și să le promovăm.
Vă mulțumim pentru sprijin și vă dorim tuturor sărbători fericite!