În această vară, publicul din Baia Mare este invitat la o călătorie muzicală în Transilvania, un spaţiu geografic în care diversitatea etnică asigură un bazin cultural și artistic extrem de ofertant, înţesat de pagini muzicale bine conservate, individualizate şi reprezentate.
Proiectul E.M.E.R.I.T. propune un colaj de fragmente muzicale instrumentale extrase atât din literatura cultă a unor muzicieni reprezentativi (Ioan Căianu, Constantin Silvestri, Béla Bartók, Zoltán Kodály, Max Eisikovits, Johann Sartorius, Jaromír Vejvoda, Komitas Vardapet), cât și din creația anonimă de sorginte folclorică.
Va fi prezentă muzica a 7 etnii ce se întrepătrund în Transilvania: români, maghiari, germani, evrei, romi, armeni și slovaci. Piesele muzicale vor fi interpretate de un grup instrumental interetnic format din 7 soliști, atât muzicieni consacrați, cât și tineri talentați aflați la începutul carierei: Cornel Bucşa (vioară), Cristina-Ioana Cosma (vioară), Filip Forna (violă), Iancu Pop (contrabas), Albert Gábor Balázs (acordeon), Ștefan Székely (flaut) şi Marin Moisei (clarinet).
Concepția artistică, precum și întreaga coordonare a proiectului, îi aparține dirijorului Cristian Sandu, conferențiar univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.
E.M.E.R.I.T. este un proiect organizat de Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, având ca parteneri locali Casa de Cultură Turda, Primăria și Consiliul Local Turda, Primaria Reghin – prin Casa de Cultură „Eugen Nicoară”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Beiuș – prin Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”, Primăria Blaj, Palatul Culturii Bistrița.
Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Muzical, Radio Cluj, cluj.com, clujlife.com, cluj.media, clujulcultural.ro, EBS Radio, Radio Renașterea, Făclia, ilikecluj.ro, Szabadság.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm cu drag în 17 august la Muzeul Satului Din Baia Mare, str. Dealul Florilor nr. 1!