Pe firul meșteșugit al portului tradițional din Țara Lăpușului
E vremea șezătorilor… e vremea de stat la gura sobei, de ascultat povești, de spus povești… E vremea în care focul arde în soba din casa de lemn a bunicilor, casă plină de căldură și dragoste. Ziua încă nu s-a mărit, iar serile sunt numai bune pentru ca femeile să se adune în șezătoare, să își ia caierul, răștitorul, să împistrească… să făurească noi povești…
În urmă cu aproape o sută de ani, a fost făurită și povestea acestui minunat costum din Țara Lăpușului, pe care, atunci când îl privim, gândul ne zboară la nopțile târzii în care femeile stăteau să creeze adevărate opere de artă. Povestea amintește de calea care trebuia urmată până în momentul în care straiele populare să poată fi îmbrăcate cu mândrie, în zile de sărbătoare, la biserică ori la joc în sat. Purtarea lor atrăgea după sine responsabilitate și multă asumare.
Povestea acestei cămăși a început în casa unei femei harnice din comuna Lăpuș, acolo unde a fost realizată cu mulți ani în urmă. Cămașa păstrează cel mai vechi tip de croi al cămășii românești – „cămașa cu ciupag”, coborâtă parcă de pe Columna lui Traian. Pe piept, aceasta are realizat un ornament de formă trapezoidală, denumit în zona Lăpușului „tept, teptuț, tept pă încrețăle”. Acest tip de cămașă mai este întâlnit astăzi doar în Țara Lăpușului, Munții Apuseni și Câmpia Transilvaniei.
Pentru a ajunge însă la forma pe care noi o vedem astăzi a fost nevoie de luni întregi de muncă, fiindcă, dacă ne socotim, drumul ei a început încă de la prima sămănătură, de la melițat, hecelat, tors… și abia pe urmă s-a ajuns la punerea războiului de țesut pentru confecționarea pânzei, la împunsăturile cu acul din care au rezultat semne și simboluri cu numeroase înțelesuri și profunde semnificații.
„Cămeșa cu tept”, cum îi spun lăpușencele, este specifică unei tinere neveste și a fost confecționată din pânză țesută în două ițe, dintr-un amestec de fire de cânepă și bumbac. Pentru confecționarea pieptului din față și a părții din spate a fost folosit câte un lat de pânză, iar pentru mâneci câte un lat și jumătate. La subraț, pentru a da lejeritate mișcării a fost adăugat câte un „pui”, iar fața și spatele cămășii au fost legate pe ambele părți printr-o „păhuță” (un sfert dintr-o bucată de pânză din care se realizează piepții).
Cele două mâneci care pornesc de la gât sunt largi, iar împreună cu pieptul din față și partea din spate, se încrețesc pentru a forma gura cămășii. Ornamentul regăsit pe pietul cămășii are formă trapezoidală și este cusut pe crețuri. Motivele ornamentale redate sunt inspirate din natură. Soarele este redat în formă geometrizantă – rombul, alături de el aflându-se motive scheomorfe, precum furca și piaptănul. Cromatica folosită ne duce cu gândul la pământ (albastru-închis) și soare (galben și roșu).
La mâneci, motivele ornamentale – coarnele berbecului – sunt realizate peste cot și cusute pe fir. La baza mânecilor regăsim manșeta, în continuarea căreia se află „bezerii”. Aceștia prezintă o dantelă de mici dimensiuni, numită în Lăpuș „umbrejă” sau „cipcă”. Motivele regăsite pe bezeri sunt spirala și coarnele berbecului, iar cipca este realizată cu motive florale. Cămașa se încheie la spate cu chetori, împletite din tort de cânepă.
Poalele, confecționate din pânză de casă, țesută în teară în două ițe, sunt largi, iar în talie se încing cu un „brăcinar”. Decorul acestora este realizat prin plierea materialului, iar în partea de jos acestea prezintă colțișori confecționați din pânză.
Poalele sunt acoperite cu zadii de lână, care ofereau femeilor protecție împotriva frigului, mai ales în perioada iernii. „Șurțul” (zadia din față) este țesut în teară, în patru ițe. Acesta are decorul plasat în partea de jos, decor alcătuit din mai multe registre ornamentale dispuse orizontal. Partea de sus, care nu prezintă ornamente, poartă denumirea de „trup”, fiind reprezentat printr-o singură culoare.
Registrul central are ca fond culoarea neagră și este ales printre fire, cu fir de mătase, cu motive avimorfe (pasărea) și fitomorfe (pomul vieții). Acest registru este încadrat de alte două registre foarte înguste, alese peste fire cu motivul rombului. Registrul central este încadrat și de două registre identice, alese printre fire pe fond negru cu motivul ghirlandei, în culorile: roșu-închis, galben, portocaliu, verde și albastru. În partea de jos, șurțul se termină cu franjuri de mătase multicolori.
Zadia din spate are atât trupul, cât și registrele ornamentale realizate asemănător cu șurțul.
Zadiile sunt strânse în talie cu un brâu îngust de lână, țesut în teară. Decorul brâului este dispus pe orizontală, cu motive geometrice (linie dreaptă) pe întreaga suprafață a acestuia și a fost obținut printr-o alternanță de culori. La capete, brâul se termină cu destrămătură de urzeală.
După Cel de-al Doilea Război Mondial în portul popular din Țara Lăpușului au apărut influențe din diverse zone, atât la nivelul cămășii, cât și al zadiilor.
Acest port tradițional din Țara Lăpușului se află în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din anul 1965 și vă așteaptă să îl descoperiți pe perioada lunii februarie.
Cu fiecare poveste sufletul nostru este mai aproape de rădăcini, cu fiecare poveste ne întoarcem privirea spre locurile natale, iar legătura dintre noi și cei plecați dincolo devine parcă mai strânsă.
Fiecare dintre noi avem acel loc de suflet, acel moment în care ne-am întoarce fără să stăm pe gânduri, acea identitate care nu poate fi dată uitării, portul nostru tradițional reprezentând o mărturie a identității noastre.
Gabriela Filip, muzeograf
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș