Casă Parohială Ungureni – mijl. sec. al XIX-lea

de | mart. 14, 2018

Casa parohială, datată la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost adusă în muzeu în 1977 și reconstruită în următorul an. Locuința este compusă din: tindă, casă de locuit și cămară. Pe fațada principală se află prispa cu șase stâlpi ornamentați prin crestare.

Casa este ridicată pe o fundație de piatră de carieră cu pereții din lemn de fag, în tehnica bârne rotunde așezate pe orizontală, lipite cu pamânt între ele și îmbinate la colțuri în „cheutori drepte”. Acoperișul reprezintă o treime din întreaga construcție, este în patru ape, cu îmbinare pe grindă având o înalțime impresionantă de 6 metri, iar învelitoarea este din draniță din brad bătută la două rânduri. Acest tip de învelitoare însemna în această zonă etnografică o stare material prosper. Un element diferit față de celelalte locuințe din zonă este cămara tencuită.

La construcția casei a contribuit întreaga comunitate şi pentru că era dedicată unei persoane ce avea o importanţă deosebită în comunităţile tradiţionale a beneficiat de o atenţie aparte punându-se accent şi pe aspectul construcţiei.

s.